Fragment din cartea mea - TRASEUL UNEI VIETI ANTERIOARE -

– Știți, domnul doctor nu este, a făcut infarct. Este foarte grav. Nu se știe dacă mai scapă. L-au dus de urgență la Târgu-Mureș. ȘOC, ȘOC, ȘOC! A simțit că se prăbușește și odată cu ea se prăbușește lumea întreagă. Simțea că abia l-a regăsit și îl va pierde din nou. Sfâșiată de suferință, se așeză pe un scaun și ceru un pahar cu apă. Plângea suspinând și nu îi mai păsa nici de asistentă, nici de pacienți. Timpul se oprise în loc, nimic din jur nu mai avea valoare și sens. În mintea ei se punea la punct planul de a ajunge cât mai repede la spital. Dar cum? Și cu cine? Ce va spune acasă? S-a ridicat de pe scaun și a intrat în cabinet, fără să o vadă cineva. Era pustiu, întuneric și rece ca într-un cavou. Doar o rază de lumină pătrundea de la ușa întredeschisă de pe hol. S-a repezit la cuier, unde rămăsese agățat halatul lui. L-a strâns în brațe și l-a mirosit, lipindu-și pe el obrazul plin de lacrimi. Plângea în șoaptă: „Cine ești? De ce mă tulburi așa de rău? Ce secret ai adus cu tine? Din ce lume vii? De ce vrei să pleci dacă tot ai venit? Așteaptă-mă! Voi veni la tine. Trebuie să te faci bine. Nu vreau să te pierd”. Cristiana era o femeie foarte puternică. Dovedise asta în nenumărate situații. Își adună toate forțele, se remontă și hotărî să meargă la spital. A sunat-o pe Natalia și a rugat-o să o însoțească. „Trebuia să ajung la Târgu-Mureș cu orice preț. Am simțit că trebuie doar să vin și să te țin de mână. A fost ca și cum ceva din Univers mi-a spus să ajung neapărat la tine, să-ți cuprind mâinile în ale mele, așa cum ai făcut și tu cu mine, iar energia mea te va ajuta să scapi și vei mai trăi… ani, iartă-mă, dar nu-ți voi spune niciodată cât mai ai de trăit! Pot să-ți spun că sunt câțiva, că mai ai timp să te bucuri de viață. Iar dacă nu voi ajunge la tine, te voi pierde pentru totdeauna. Greu de înțeles pentru muritorul de rând cum e posibil ca viața unui om să depindă de mine, de atingerea mâinilor mele! Din momentul acela și până azi, m-am rugat la bunul Dumnezeu, de cele mai multe ori plângând, să-ți lase viața, să fii sănătos, m-am rugat pentru familia ta și am s-o fac până când voi închide ochii, iar dacă or fi existând vieți anterioare, cred că ai fost cu adevărat cineva foarte special într-una din viețile mele. Ești de departe persoana cea mai specială din viața actuală care m-a făcut să simt atât de multe lucruri paranormale și misterioase. Aș dori să găsesc acele piese din puzzle ca să pot să construiesc tabloul la care să privesc cu ochii pe care îi am astăzi la ceea ce au privit cândva alți ochi ai mei. Când am ajuns la spital, l-am rugat pe Dumnezeu să nu găsesc pe nimeni din familia ta (ca nu cumva să stârnesc suspiciuni), să-mi deschidă calea și să nu întâmpin nici o piedică din partea cuiva dintre cadrele medicale, să nu-ți provoc vreun șoc în momentul în care ai să mă vezi și să nu ți se întâmple ceva, deoarece nu aș mai fi avut vreun motiv pentru care să trăiesc. Nu puteam să mă întorc fără să te văd. Crede-mă că aș fi venit după tine oriunde, la Tiraspol, chiar și la capătul lumii.”